Papa Francisc împlinește 80 de ani. Cum îl sărbătorește Vaticanul

Papa Francisc împlinește 80 de ani. Cum îl sărbătorește Vaticanul
Papa Francisc, mesaj pentru credincioși: Nu strigaţi „victorie” prea repede
Publicat: 17/12/2016, 11:22

La trei ani și nouă luni după alegerea sa, primul papă din America Latină nu pare a-i călca pe urmele predecesorului său, Benedict al XVI-lea care s-a retras în anul 2013 din cauza problemelor de sănătate. Ca aproape în fiecare zi, sâmbătă, Papa își va desfășura îndatoririle obișnuite: o misă de dimineață alături de cardinali, urmată de întâlnirea cu președintele Maltei și un oficial din Vatican.

În locul cerebralului Papă Benedict, Papa Francisc a adus puțin ritm latin, o etică a muncii și ascetismul unui misionar iezuit în funcția de cap al celei mai mari biserici. Aceasta va fi cea de-a patra aniversare pe care fostul episcop al Buenos Aires-ului a sărbătorit-o în internatul modest St Martha, care a devenit casa sa din Vatican.

Cei 1,2 milioane de catolici sunt obișnuiți acum cu chipul Papei Francisc atunci când vine în fața lumii, de cele mai multe ori senin, iar Papa participă neobosit la ședințele oficiale și întâlnirile cu oamenii simpli.

Născut într-o familie de origine italiană la 16 decembrie 1936, Jorge Bergoglio a devenit cel de-al 266-lea papă când a fost ales pe 13 martie, 2013. El a declarat atunci că își dorește o „biserică săracă pentru popor” și s-a dedicat misiunii sale de a reforma biserica ca instituție a compasiunii, una care caută să ajute credincioșii cu dificultățile zilnice.

Primul său jubileu a fost dedicat temei milei, o calitate despre care Francisc crede că ar trebui să fie la temelia Bisericii față de reflexul condamnării și al judecății. În privința unor teme precum coabitarea și atitudinile referitoare la creștinii homosexuali sau la cei divorțați, Papa Francisc a răspuns cu întrebarea „Cine sunt eu să judec?”.

Recent, Papa Francisc a acordat permisiunea ca preoții să le ierte pe femeile care au avortat. Acesta a recunoscut și „dimensiunea erotică a iubirii” drept un dar de la Dumnezeu.

Unele voci vâd în faptul că Papa Francisc a luat considerare rolul femeilor diacon de la începutul creștinismului o ușă deschisă spre posibilitatea ca femeile să slujească în biserică.

Reformator pragmatic, mai degrabă decât revoluționar, este percepția generală asupra Papei Francisc: „Pentru el, Biserica este un spital de campanie, nu o vamă”, potrivit expertului italian Marco Politi. „El nu s-a atins de doctrină. Nu este progresist în acel sens”.

Marco Tosatti, un alt expert în problemele Vaticanului a declarat că Francisc a semănat confuzie în sânul bisericii: „Este un Papă al jurnaliștilor. A oferit bisericii o imagine mai prietenoasă. Bisericile protestante au încercat să se adapteze lumii moderne și uite ce s-a întâmplat: au rămas fără credincioși.”

Ca o noutate a celebrării aniversării Papei, Vaticanul a invitat numeroși credincioși la nivel mondial să trimită felicitările lor pentru papă în diferite limbi, pe o adresă de email.

Vaticanul promovează aniversarea Papei pe rețelele de socializare, încurajându-i pe utilizatori să posteze o felicitare utilizând contul #Pontifex80. Cel mai probabil, la aniversarea papei din acest an, un cor îi va cânta „La mulți ani” și ar putea primi și un tort așa cum i s-a întâmplat în anii trecuți.

Când a împlinit 78 de ani în 2014, urale de „La mulți ani” („Tanti auguri”) au umplut Piața Sfântul Petru pe măsură ce Papa a mers în mijlocu pelerinilor cu papamobilul.

Acesta s-a oprit să stingă lumânările de pe un tort gigantic primit de la un grup de credincioși și a făcut o pauză pentru a bea un ceai oferit de pelerini.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×